Cine suntem?
Unde sunt clipele? Unde sunt toate acele nopti infinite de vara? Unde au plecat cadourile de Craciun si vremurile cand tremuram de bucurie? Unde sunt prietenii adevarati si iubirea nemuritoare? Unde pleaca ciorile iarna?...
Unde sunt copiii cu lumina in ochi care eram noi? Unde e bucuria jocului si ursuletul din pat? Unde sunt bunicii, unde sunt parintii, unde, unde suntem noi? Aici, in suflet. Suntem doar clipe, suntem doar amintiri. Mai avem doar gandul momentului, nostalgia. Suntem altii, suntem adulti, sau cel putin ne comportam si gandim ca atare.
Avea Cioran o vorba: "Ceea ce stiu la saizeci de ani stiam la fel de bine la douazeci, patruzeci de ani ai unei munci de verificare". Am ferma convingere ca asta va fi si concluzia mea. Pe ce ma bazez? Ce stiu acum la 23, stiam la fel de bine si la 18: 5 ani de alte ganduri, alte idei, alte dorinte, alte visuri, alte vise, alti oameni. 5 ani ca sa realizez ca de fapt ca mai multa informatie nu ajuta in realitate la nimic. Totul ramane la fel. Oamenii nu se schimba in esenta lor. Sufletul meu e neschimbat. Din pacate sau din fericire, cred ca as face totul la fel. Totul a fost ca o ploaie, o ploaie cu soare, care a crescut din mai multe picaturi, clipe ce s-au scurs in pamant sau au zburat inapoi in nori.
Si asa a inceput totul: pe strada pe care mirosea a magnolii. Cine eram noi? Cine erau ei?
Unde sunt copiii cu lumina in ochi care eram noi? Unde e bucuria jocului si ursuletul din pat? Unde sunt bunicii, unde sunt parintii, unde, unde suntem noi? Aici, in suflet. Suntem doar clipe, suntem doar amintiri. Mai avem doar gandul momentului, nostalgia. Suntem altii, suntem adulti, sau cel putin ne comportam si gandim ca atare.
Avea Cioran o vorba: "Ceea ce stiu la saizeci de ani stiam la fel de bine la douazeci, patruzeci de ani ai unei munci de verificare". Am ferma convingere ca asta va fi si concluzia mea. Pe ce ma bazez? Ce stiu acum la 23, stiam la fel de bine si la 18: 5 ani de alte ganduri, alte idei, alte dorinte, alte visuri, alte vise, alti oameni. 5 ani ca sa realizez ca de fapt ca mai multa informatie nu ajuta in realitate la nimic. Totul ramane la fel. Oamenii nu se schimba in esenta lor. Sufletul meu e neschimbat. Din pacate sau din fericire, cred ca as face totul la fel. Totul a fost ca o ploaie, o ploaie cu soare, care a crescut din mai multe picaturi, clipe ce s-au scurs in pamant sau au zburat inapoi in nori.
Si asa a inceput totul: pe strada pe care mirosea a magnolii. Cine eram noi? Cine erau ei?
Comments
Post a Comment