Cautandu-te

Poate ca am inteles gresit. Poate ca am citit prea mult in faptul ca ai vrut sa ma vezi, in imbratisarea ta si in sarutul tau. Poate ca am vrut atat de mult sa cred in vorbele tale incat nu m-am gandit nici o clipa ca s-ar putea sa fie doar vorbe.

Sau poate ca ne-am revazut doar ca sa ne putem lasa in urma.

Ne-am vorbit ca si cand ar fi trecut doar...cateva ore. M-ai imbratisat si am simtit ca...acolo trebuie sa fiu si nu vreau sa fiu niciunde altundeva. Mi-ai vorbit si mi-ai povestit si mi-ai adus aminte si am realizat ca...timpul petrecut cu tine nu are timp. Am stiut atunci ca tu esti ceea ce vreau, tu esti ceea ce am cautat zi de zi, tu ai fost dintotdeauna desi poate am uitat asta uneori cand nu eram aproape. Tu esti...parte din mine. Nu sunt eu fara tine. Sunt doar un alt om ratacit prin univers.

Langa tine sunt tot ceea ce sunt eu mai bun.

Si poate ca asta e ceva gresit. Nu m-am gandit nici o clipa ca tu...poate nu simti la fel. Mereu am crezut ca un sentiment atat de puternic nu poate exista decat daca e impartasit. M-am inselat. M-am inselat amarnic. Am crezut ca acum...putem invinge orice. Dar eram doar eu care vroia asta.

Nu mai exista poate. Chiar am inteles gresit. Poate ca ochii tai nu ma vedeau asa cum credeam eu ca ma vad, poate ca imbratisarea ta tu o simteai goala, poate ca sarutarea ta a fost una fugara.

Ma simt lipsita de aparare in fata acestui gand de adolescenta naiva.
Ti-as vorbi dar nu vrei sa ma auzi. Te-as cauta dar nu vrei sa ma vezi. Te-as asculta dar nu vrei sa vorbesti.

Am obosit sa caut raspunsuri. Am obosit sa inteleg.